
Rezumat de săptămână la AnaDance – Moș Crăciun în vizită la cei mai cuminți copii
Săptămână aceasta a fost o săptămână încărcată cu multe activități frumoase și multe surprize plăcute – pentru că luna decembrie este o lună specială pentru

Săptămână aceasta a fost o săptămână încărcată cu multe activități frumoase și multe surprize plăcute – pentru că luna decembrie este o lună specială pentru

Sezonul sărbătorilor de iarnă deschide o perioadă în care tradițiile culturale își fac simțită prezența peste tot în lume. În această postare, vom împărtăși câteva

Săptămâna aceasta nu am stat degeaba, ne-am antrenat și am muncit pentru ca foarte curând toate grupele AnaDance vor urca pe scena concursurilor de dans

Faptul că fiul sau fiica ta practică un sport reprezintă o modalitate excelentă prin care cel mic se poate distra și se poate menține într-o

Antrenamente tematice Când spunem decembrie, spunem sărbătoare Pe lângă antrenamentele de pregătire fizică și mobilitate, de ziua națională a României, fiecare grupă a venit costumată

Hora este un dans tradițional din România, un dans țărănesc care reunește într-un cerc mare întreaga adunare, care se dansează la nunți sau la mari

Antrenamentele continuă În sala de dans antrenamentele continuă și ne pregătim atât pentru orele deschise, cât și pentru competițiile care bat la ușă. Se lucrează

Antrenamente intensive Ca în fiecare luni, revenim către voi cu câteva imagini din sala de dans și vești noi despre evoluția celor mici. Pregătirile sunt

Gimnastica și dansul sunt adesea considerate activități complementare, și pe bună dreptate! Ambele tind să aibă un impact pozitiv asupra abilităților celuilalt, iar pentru gimnaste

Este luni, deci revenim către voi cu rezumatul săptămânii la AnaDance! Ne antrenăm zi de zi în sala de dans, iar instructorii creează cele mai


Înscriere efectuată cu success
Vă vom contacta în cel mai scurt timp