Astăzi reluăm seria compunerilor celor mici despre AnaDance și experiența lor în școala noastră de dans. Mai jos ne-a scris Karina, un copil deosebit, care trece pragul sălii AnaDance de peste 6 ani. Chiar dacă drumul spre succes nu este tot timpul ușor, este clar că la final raman doar amintirile frumoase!
Mai jos compunerea scrisă de Karina
„Mulți prieteni mă întreabă: “Ce îți place ție asa de mult la AnaDance” sau “Ce este Ana Dance pentru tine?”
Păi… pentru mine AnaDance e acasă, și nu orice casă! Pe lângă că suntem o familie, suntem și o ECHIPĂ unită unde ne ajutăm unii pe ceilalți. Am început să vin la AnaDance la vârsta de 5 ani. Eram destul de mică și nu aveam deloc mobilitate. Pot să spun că acești 6 ani au trecut ca vântul și am învățat o grămadă de lucruri. Primul meu dans a fost și cel mai special, desigur. Până acum am făcut 5 dansuri, acum suntem la al 6 lea dans și abia aștept să văd cum o să iasă. Sunt sigură că o sa fie superb!
Primul meu dans a fost „End of Time”, iar dacă țin foarte bine minte, cu el am câștigat multe trofee și medalii. Pe scenă este ca și cum ai fi un star-pop. Toată lumea te aplaudă și te simți foarte specială sau special. Concursul meu preferat este Steluțele Aurii, iar cel mai mult imi place cel organizat la mare, pentru că ne distrăm pe cinste.
Antrenoarea mea, Andra, e cea mai bună, imi este ca o mamă și nu aș schimba nimic la ea. Nu mă văd schimbând această echipă niciodată. Cu Andra pot vorbi orice, iar pentru noi Andra este o mamă și o prietenă.
Printre cele mai bune prietene ale mele sunt colegele de la dansuri și nu aș schimba asta. Chiar și Mădă de la recepție este familia mea! Va iubesc! ”
Mulțumim Karina pentru cuvintele frumoase și ne bucurăm că faci parte din echipa AnaDance!
#weareanadance #teamanadance #goodvibes