DUPĂ UN WEEKEND PE PODIUM, REVENIM LA SALĂ ȘI CUNOAȘTEM NOII PROFESORI DE CANTO&PIAN 🎤🎹

DUPĂ UN WEEKEND PE PODIUM, REVENIM LA SALĂ ȘI CUNOAȘTEM NOII PROFESORI DE CANTO&PIAN 🎤🎹

Săpămâna noastră nu se putea încheia altfel decât în pași de dans pe scena concursurilor de dans și gimnastică, unde ne simțim cel mai bine ! Weekend-ul acesta, copiii școlii noastre, au participat la concursul Romania’s Dance Cup, la sala Dalles din București.

Așa că ne mândrim cu următoarele rezultate:

Formația Shinning Stars, categoria de varsta 7-9 ani, secțiunea OPEN – LOCUL 1 din 4 formații participante

Formația Cartier Girls, categoria de varsta 13-15 ani, secțiunea MTV COMMERCIAL – LOCUL 1 + bursă de studiu pentru un stagiu internațional de dans, în Italia.

Felicitări copiilor, părinților și instructorilor pentru încă un concurs reușit !

COPIII DIN SEDIUL VERANDA

Cursanții din Veranda Mall se pregătesc și ei pentru competițile de dans din perioada următoare. Copiii sunt atenți, motivați și super entuziasmați pentru ieșirea pe scenă.

Este foarte important ca cei mici să aibă o motivație și să fie răsplătiți pentru munca lor și a instructorului din ”spatele cortinei”. Abia așteptăm să îi vedem pe cei mici evoluând pe scenă. Good luck !

PIAN

Licențiată a Universității Naționale de Muzică București in Interpretare muzicală, Irina Raducanu si-a inceput drumul muzical acum 22 de ani. Prietenă cu scena încă de la o vârstă mică, Irina a susținut recitaluri la Palatul Sutu, TVRM, Sala Muzeului C.I. Nottara, Centrul Cultural al Ministerului  Afacerilor Interne, Biserica Lutherană, Universitatea Națională de Muzică București, Studiorile Yehudi Menuhin, Sabin Dragoi, Ion Voicu ale Liceului de Muzică George Enescu, Romexpo, și a concurat la numeroase olimpiade și concursuri naționale.

În paralel cu plăcerea de a concerta, Irina este profesor de vioară și pian și doreste să îi apropie pe copii de acest amplu instrument al dezvoltării – Muzica.
Având o experiență de predare cu o paletă largă de vârste, Irina vă invită la cursul de pian pentru a descoperi bucuria de a cânta.

CANTO
Mădălina Coca, finalistă la Vocea României, performează de mai mult de 20 ani pe scene live în țară și în strainatate (Franța, Italia, Spania, Turcia, Grecia). Solista a participat încă de mică la numeroase concursuri și festivaluri naționale și internaționale unde a obținut mai multe premii și trofee. De asemenea, Madalina a avut numeroase apariții TV în diverse emisiuni.
Timp de 10 ani cât a locuit în Paris, a avut colaborări muzicale cu mai multe band-uri, iar în 2019, decide să se restabilească în România după performanța extraordinară de la Vocea Romaniei.Mădălina a urmat cursuri de canto atât la o școală privată din București, cât și la Conservatorul Maurice Ravel din Levallois-Perret, Franta. Mădălina și-a descoperit vocația pentru a preda canto încă din Franța unde a predat cursuri individuale de canto pentru copii și adolescenți.
În prezent, Mădălina activează pe plan muzical împreună cu band-ul său având un repertoriu vast de muzică românească și internațională, dar și de piese proprii. Artista a lansat de curând a treia sa piesă proprie intitulată « Vocea Mea » în colaborare cu MediaPro Music.

LUNA APRILIE ȘI VACANȚA DE PAȘTE

În weekend-ul 9-10 aprilie, mai multe grupe ale școlii noastre vor participa la  concursul de dans Festivalul Stelele Aurii – Ediția 15. Până atunci ne pregătim intens în sala de antrenament pentru cele mai spectaculoase apariții pe scenă.

Așadar vacanța celor mici va fi în perioada 21-25 aprilie, inclusiv.

PS: Colega noastră hărnicuță de la recepția Anadance Parklake și-a deschis lista pentru cei mai grăsuți cozonaci. 🤤 Dacă te tentează, pune-i o întrebare ! 🤪

Leave a Comment