CE ÎNSEAMNĂ DANSUL PENTRU COPIII ANADANCE ?

CE ÎNSEAMNĂ DANSUL PENTRU COPIII ANADANCE ?

Astăzi vă transmitem o compunere emoționantă despre Patricia, eleva noastră, și experiența ei cu dansul în cadrul școlii AnaDance.

Cuvintele ei sincere ne-au ajuns la inimă și sperăm să vă transmită aceeași energie și inocență pe care noi am simțit-o cand am citit.

”Am fost întrebată de foarte multe ori dacă se merită să investesc atât de mulți bani, dar mai ales timp, în dansuri. Unii sunt de părere că, petrecând atât de mult timp la sală, eu nu mai am timp pentru mine. Într-adevăr, mi-e din ce în ce mai greu să mă împart între școală și dansuri, nu prea am timp să stau pe telefon sau să ies în parc, dar, pentru mine, antrenamentele reprezintă, pe lângă disciplină și muncă, relaxare, distracție și timp petrecut alături de mulți prieteni dragi. Nimic nu se compară cu distracția care are loc la concursurile din afara Bucureștiului (Constanța, Brașov, Galați…) sau cu activitățile de vară din parc sau chiar de la piscină.

            De când eram mică, cele mai mari vise ale mele, erau să am mulți prieteni și să dansez pe scenă. În timp, am realizat că este destul de ușor să ajungi pe o scenă, dar, de fapt, partea grea este să îți stăpânești emoțiile și să transmiți ceea ce dansezi. Plus că, în spatele oricărui dans este foarte multă muncă.

            Eu am fost genul de copil foarte emotiv, sensibil, dependent de părinți, dar, în același timp, foarte matur și ambițios.

            Am venit la Anadance mai mult forțată de mama, într-o zi ploioasă de toamnă, încărcată cu un bagaj de negativism și multe complexe, cum că aș fi mult prea înaltă și grasă, că nu aș avea nici o șansă să ajung o dansatoare bună, sau să îmi iasă vreun element de gimnastică. După prima ședință, am fost uimită când mi s-a spus că sunt bună pe dans și mi s-a găsit din prima un loc într-o grupă unde nu m-am simțit, nici măcar pentru o clipă, complexată nici de greutate și nici de înălțime și am fost îndrăgită atât de fete, cât și de mămicile lor. Aici mi s-a spus, pentru prima dată, că POT și am putut! Am putut să învăț și elemente de gimnastică, am putut să urc și pe scenă. Nu voi uita niciodată primul concurs cu grupul. Aveam atâtea emoții, iar fetele mă țineau în brațe și mă încurajau. Chiar dacă nu am dansat perfect, toate m-au lăudat, fără să țină cont că ar putea fi depunctate din vina mea. Atunci am învățat ce înseamnă să lucrezi în grup și cât e de frumos să câștigi, dar și să pierzi, alături de el.

            La scurt timp, am avut parte de cea mai mare provocare a vieții mele: primul solo. M-am tăvălit pe jos de durere de burtă înainte să intru pe scenă, am plâns, dar….am reușit! Dansul, în sine, nu a fost cel mai minunat, am stat mai mult cu capul în pământ și nu am avut curaj să privesc juriul, dar mi-am învins teama și mi-am îndeplinit un vis. Toată sala striga și mă încuraja, iar eu am fost foarte fericită că am avut curajul să urc singură pe scenă. Din acel moment, viața mea s-a schimbat complet: Am devenit mult mai încrezătoare în forțele mele, am început să mă iubesc și să fiu convinsă că pot ajunge oriunde îmi propun.

            Am muncit mai mult și mai mult și, susținută în permanență de coregrafe și părinți, am ajuns la nivelul în care pot privi juriul în ochi și îi pot transmite toate sentimentele mele. Poate unii nu reușesc să le înțeleagă, poate nu ajung la inimile tuturor și poate nu sunt cea mai bună dansatoare, dar asta nu mai contează. Datorită dansului și a persoanelor care au crezut în mine, pot să îmi susțin oriunde și oricând un punct de vedere, privind lumea în ochi.

            Am înțeles că nu voi putea fi niciodată perfectă, dar cu fiecare pas făcut voi deveni mai puternică și voi putea cunoaște succese tot mai mari. Am învățat să îi apreciez pe toți cei care muncesc pentru visele lor și să privesc dansul fiecăruia ca pe o poveste pe care eu nu am dreptul să o judec, pentru că nu o cunosc.

            Datorită Alinei, mi-am descoperit, deja, menirea în viață. Deși am doar 13 ani, știu sigur că rolul meu pe acest pământ este acela de a lucra cu mulți copilași și de a-i ajuta să își găsească drumul în viață.

            În concluzie, în toți acești ani petrecuți la Anadance am învățat multe mișcări și câteva stiluri de dans, dar cel mai important este că am crescut alături de ei și am reușit să mă formez ca OM.”

Mulțumim, Patricia pentru minunata compunere ! Inima și sufletul să îți danseze în fiecare zi !

Te îmbrățișăm cu toată dragostea !

Leave a Comment